Asociația Obștească Laolaltă a lansat cu succes proiectul „La un LOC”, un program de granturi destinat organizațiilor din Republica Moldova care doresc să transforme spațiile comunitare în locuri mai accesibile, incluzive și funcționale.
Prin acest program, Laolaltă își propune să sprijine revitalizarea spațiilor comunitare din întreaga țară, încurajând dezvoltarea unor hub-uri locale care să stimuleze participarea civică, colaborarea și coeziunea socială.
22 de organizații din Moldova au fost selectate pentru a participa în cadrul proiectului și vor putea aplica pentru finanțări de până la 10.000 USD, precum și pentru mentorat și instruire în domeniul managementului de proiect, implicării comunitare și dezvoltării durabile.


Instruiri pentru consolidarea capacităților locale
Pentru a sprijini implementarea eficientă a proiectelor viitoare, Laolaltă a organizat două sesiuni de training, una deschisă pentru toate organizațiile interesate, și una dedicată celor 22 de organizații selectate.
Training 1: Abilități și strategii în implementarea proiectelor comunitare



Primul training al programului „La un LOC” s-a desfășurat online și a reunit peste 100 de participanți – reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai autorităților publice locale din întreaga țară.
Mariana Agleanov, coordonatoarea proiectului, a prezentat structura programului și a oferit informații practice despre etapele următoare, subliniind sprijinul disponibil pentru organizațiile participante.
La eveniment a fost prezentă și Stella Jemna, reprezentanta de țară a UMAEF, organizația donatoare, care a adresat un cuvânt de bun venit și încurajare pentru participanți, subliniind marea necesitate a intervențiilor regionale.
În continuare, Constanța Dohotaru, directoarea de programe Laolaltă, a susținut o prezentare despre moduri sustenabile și incluzive de transformare a spațiilor comunitare, pornind de la experiențele anterioare ale organizației și exemple de bune practici.
Irina Grișca, coordonatoarea pe comunicare Laolaltă, a vorbit despre rolul esențial al comunicării pentru un ONG, oferind participanților recomandări practice pentru o comunicare empatică, coerentă și eficientă cu comunitatea.
Training 2: Dezvoltare organizațională și mentorat în scrierea proiectelor

A doua instruire s-a desfășurat în format fizic, în incinta Centrului Comunitar 151 din Chișinău, și a fost dedicată organizațiilor selectate în program. Sesiunea a oferit o zi plină de activități aplicate și mentorat personalizat, având drept obiectiv dezvoltarea capacității organizaționale și consolidarea proiectelor propuse.
Agenda trainingului a inclus:
- Prezentarea spațiilor propuse pentru reabilitare de către fiecare organizație
- Vizită ghidată la Centrul Comunitar 151 – un exemplu de bună practică
- Ateliere despre identificarea stakeholderilor și formarea echipelor de proiect
- Sesiuni aplicate privind politicile organizaționale și metodologia de scriere a proiectelor

Un atelier important a fost facilitat de Tudor Lazăr, expert din cadrul Centrului de Instruire și Consultanță Organizațională (CICO), și a vizat:
- Identificarea politicilor, procedurilor și instrumentelor esențiale într-o organizație non-profit
- Prezentarea și înțelegerea succintă a acestora
- Stabilirea priorităților interne pe criterii de urgență și importanță
- Aplicarea practică a principiilor de elaborare a politicilor interne
Acest training a fost deosebit de valoros pentru organizațiile mici sau în dezvoltare, care își consolidează structura internă și procesele operaționale. Participanții au primit și o sarcină practică: organizarea unui eveniment comunitar și realizarea unei cercetări participative a nevoilor comunității, un pas esențial pentru planificarea realistă și relevantă a intervenției în spațiul vizat.

Următorul training din cadrul programului „La un LOC” va avea loc pe 30 aprilie 2025 și va aborda un subiect de actualitate: Utilizarea inteligenței artificiale în procesul de scriere a proiectelor. Sesiunea va fi facilitată de Denis Zacon, fondator AI SKILLS, și va oferi participanților un set de instrumente practice și actualizate pentru a integra eficient AI în activitatea lor organizațională.
Participanții vor beneficia de:
- Prezentări interactive și materiale suport (ghiduri în format PDF);
- Exemple și demonstrații practice adaptate nevoilor ONG-urilor;
- Șabloane de prompturi gata de utilizat pentru redactarea și optimizarea propunerilor de proiect.
Trainingul își propune să sprijine organizațiile să economisească timp, să își clarifice obiectivele și să formuleze propuneri mai coerente și convingătoare cu ajutorul tehnologiei.
Proiectul „La un LOC” este implementat de AO Laolaltă cu sprijinul UMAEF.