În toamna acestui an, echipa Laolaltă a mers în vizite de monitorizare în mai multe localități din țară, unde organizațiile locale pun bazele unor noi spații comunitare – accesibile, incluzive și prietenoase pentru toți.
Fiecare dintre aceste inițiative este parte a proiectului „La un LOC”, implementat de Laolaltă, cu sprijinul Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF), și își propune să transforme spații uitate în locuri vii, în care oamenii se pot întâlni, învăța și construi împreună comunități mai puternice.
De la nord la sud, din sate mici și orașe de raion, oamenii redescoperă puterea colaborării și a implicării locale.
Trifești, r-nul Rezina
Asociația Grupul de Acțiune Locală „Trei Coline” transformă o clădire veche de lângă primărie și biblioteca publică într-un centru comunitar accesibil și incluziv.
Spațiul – un fost sediu de colhoz din 1963 – va fi complet reabilitat și va deveni un loc de învățare non-formală, socializare și implicare civică pentru toți locuitorii satului.


Dănceni, r-nul Ialoveni
Biblioteca Publică „Andrei Vartic” își va redeschide ușile într-o formă nouă, modernă și caldă.
Prin „La un LOC”, spațiul va fi modernizat și dotat cu mobilier, echipamente IT și iluminat eficient, devenind un centru cultural și educațional deschis copiilor, tinerilor și seniorilor.


Costuleni, r-nul Ungheni
Asociația Băștinașilor din Costuleni reabilitează o încăpere din Casa de Cultură, care va găzdui un centru comunitar dedicat tinerilor, femeilor și persoanelor în etate.
Aici vor fi organizate activități educaționale, culturale și civice, menite să reducă izolarea socială și să întărească spiritul comunitar.

Telenești
Cu sprijinul Primăriei Telenești, AO Frăția Teleneștenilor de Pretutindeni creează un centru de zi pentru persoanele vârstnice, un spațiu sigur și prietenos, unde seniorii vor putea participa la activități culturale, sociale și recreative.
Lucrările includ modernizarea completă a spațiului de 42 m² din incinta Centrului de Cultură.

Bulboaca, r-nul Anenii Noi
AO „Din Dragoste” amenajează Mama Cafe – un centru de dezvoltare timpurie pentru copii și spațiu de relaxare pentru mame.
Situat în incinta Liceului Teoretic „Andrei Straistă”, spațiul de 74 m² va fi complet renovat, dotat cu grup sanitar nou, mobilier modern și echipamente educaționale.
Proiectul este un exemplu de mobilizare locală, realizat în parteneriat cu liceul, primăria și antreprenorii din sat.



Trebujeni, r-nul Orhei
La IP Gimnaziul Trebujeni prinde viață o bibliotecă modernă și incluzivă!
Echipa locală reabilitează un spațiu vechi, moștenit din perioada sovietică, și îl transformă într-un loc de întâlnire pentru întreaga comunitate: cluburi de lectură, ateliere creative, proiecții de film și activități digitale pentru copii și adolescenți.


Căușeni
AO „Căușeni HUB” creează un spațiu comunitar intergenerațional, unde tinerii și persoanele vârstnice se pot întâlni, socializa și învăța împreună.
Lucrările de renovare includ reparații interioare, adaptări pentru accesibilitate și amenajare cu mobilier prietenos.
Noua sală va găzdui ateliere, seri tematice și activități comune pentru beneficiarii Spălătoriei Sociale „Solidaritate” și ai Centrului de Tineret.



Palanca, r-nul Ștefan Vodă
AO Icar-Dedal transformă o sală din gimnaziul local într-un spațiu multifuncțional pentru toate vârstele – cu zone de relaxare, colțuri de joacă, cabinet de consiliere și dotări audio-video.
După renovare, aici se vor organiza activități educaționale, artizanale, întâlniri intergeneraționale și programe de sprijin social.


Cimișlia
AO Pro Cimișlia renovează o sală din Casa de Cultură, folosită de ansamblul „Cimișarii”, pentru a o transforma într-un loc deschis comunității – unde se vor desfășura cursuri, activități culturale și întâlniri sociale.
Cu o contribuție locală de 45%, echipa locală demonstrează că solidaritatea și implicarea fac diferența.



La un LOC nu înseamnă doar spații renovate, ci comunități mai unite, oameni care se ascultă și acționează împreună. Prin aceste inițiative, proiectul arată cum participarea civică, solidaritatea și colaborarea locală pot transforma locuri uitate în centre vii ale comunității.