Ai între 17-30 de ani, vii din orice colț al Moldovei și vrei să aduci schimbarea în strada, ograda, terenul de sport, parcul, casa de cultură, și comunitatea ta? 🌳 

Schimbă fața orașului/satului tău! Alătură-te proiectului Școala de Urbanism Comunitar, ediția 2!  Acest program te invită să-ți formezi o echipă din 2 persoane* (poți aplica cu o prietenă, un coleg sau un colaborator) și să descoperi magia urbanismului participativ, sau în alte cuvinte, cum să transformi spațiul public în care te plimbi zi de zi, în locuri prietenoase, primitoare și incluzive. Este democrația care coboară din Parlament direct pe trotuarul din fața blocului tău. Fii tu cel care dă tonul transformării în comunitatea ta!

„Școala de Urbanism Comunitar II” dorește să implice tinerii gata să-și îmbunătățească satele și orașele din Moldova. Aici o să înveți cum să aduci natura mai aproape, cum să dai viață culturii locale și cum să transformi nevoile vecinilor tăi în soluții reale. Treci de la teorie la fapte și fii tu cel care desenează viitorul comunității tale.

Acest proiect se desfășoară cu suportul Elveției, al Suediei prin intermediul Fundației „Est-Europene”, implementat de Laolaltă.

Despre ce e vorba?

În 2025, am dat dovadă că un spațiu public devine “acasă” doar atunci când comunitatea pune umărul la crearea lui. ”Școala de Urbanism Comunitar” a fost călătoria de la o simplă idee desenată pe hârtie într-o tabără de vară, până la 18 spații reale, transformate de tineri pentru comunitățile lor. Tinerii au bătut la ușile primăriilor, școlilor și centrelor culturale, transformând autoritățile în parteneri. Au strâns fonduri, au adunat voluntari și au demonstrat că urbanismul participativ funcționează, dând viață spațiilor din 16 localități din Moldova, de la curți de școală și stadioane, până la parcuri și zone culturale, locurile gri au prins culoare, implicând peste 600 de persoane din comunități locale.

În 2026, pornim a doua ediție a Școlii de Urbanism Comunitar, unde transformăm orașele și satele Moldovei prin puterea artei și a naturii. Vei învăța, prin metode interactive, cum să găsești resurse, să colaborezi cu autoritățile și să folosești arta, cultura și activismul pentru a crea spații verzi și primitoare. Este șansa ta să treci de la cercetarea nevoilor de pe teren la fapte concrete, învățând cum să construiești o comunitate unită, în care ideile tale și respectul pentru mediul înconjurător devin realitate.

De ce să participi?

💡 Ai o idee care ar face satul sau orașul tău mai prietenos oamenilor și naturii? Hai să o punem în practică!

Prin instruiri, cercetare și proiecte aplicate în practică, vei învăța cum să identifici provocările urbane, ecologice și culturale din comunitatea ta și să le transformi în soluții. Vei obține acces la mentorat, mini-granturi de până la 16.000 MDL per echipă pentru finanțarea soluțiilor echipei tale și oportunitatea de a colabora cu alți tineri din toată Moldova.

📚 Etapele proiectului:

  1. Etapa 1: Training online
    Toți și toate aplicantele vor avea oportunitatea de a participa la instruiri online și a învăța cum să identifice nevoile locale, provocările urbane și sociale din perspectiva ecologică din comunitățile sale.
  2. Etapa 2: Cercetare în comunitate
    În urma instruirii, vei analiza nevoile comunității tale alături de echipa cu care ai aplicat.
  3. Etapa 3: Tabără de vară
    Cele mai relevante și profunde analize vor fi selectate pentru următoarea etapă – Summer Camp – unde 16 persoane (în iulie) vor avea ocazia să lucreze cot la cot cu experte în urbanism participativ, management de proiecte, protecția mediului, activism civic, artivism, practici culturale și organizare comunitară, advocacy și comunicare. Ideile vor fi transformate în propuneri de proiecte concrete, cu sprijinul mentorilor.
  4. Etapa 4: Mini-granturi & implementare
    În echipe a câte 2 persoane, 8 proiecte locale vor primi mini-granturi în suma de 16.000 MDL per echipă și susținerea continuă din partea mentorilor pentru realizarea acestora. Proiectele vor viza nevoi reale – de la spații publice mai accesibile și verzi, la inițiative culturale și de coeziune socială. 
  5. Etapa 5: Evenimentul final
    Vei împărtăși rezultatele și te vei conecta cu alte persoane dintr-o rețea de alumni din ambele ediții!

Experiența necesară:
Proiectul este incluziv, încurajând participarea persoanelor din medii diverse și grupuri neprivilegiate. Nu ai nevoie de experiența anterioară pentru a participa la program.

📝 Înscrie-te acum!
Completează formularul până pe 10 mai 2026.

Aplică pentru a contribui la schimbări reale și a face parte dintr-o comunitate de tineri pasionați de urbanism!

*Aplicările în echipe de 2 persoane sunt prioritizate, dar vom considera și aplicări individuale.