În perioada 14-17 mai 2026, societatea civilă din Chișinău s-a unit pentru a marca un moment dureros din istoria universală: comemorarea a 78 de ani de la Nakba („Catastrofa”) – strămutarea în masă a poporului palestinian începută în 1948. Ca organizație care promovează de fiecare dată empatia, drepturile omului și sprijinul pentru grupurile vulnerabile, echipa Laolaltă a fost implicată împreună cu alte organizații și platforma Moldova pentru Palestina în aceste activități, transformând spațiile noastre în puncte de rezistență culturală, informare și solidaritate.

De la artă și memorie istorică, până la acțiuni stradale ferme, comunitatea locală și internațională din capitală a demonstrat că izolarea și opresiunea nu pot fi privite cu indiferență, chiar dacă se petrec la mii de kilometri distanță.

Centrul Comunitar 151: Spațiul solidarității

Pe parcursul acestor zile, Centrul Comunitar 151 a devenit inima simbolică a culturii palestiniene la Chișinău. Ghidați de surori din Palestina, cei prezenți au fost purtați prin istoria vie a acestui popor utilizând arta ca instrument de conservare a identității.

Programul de la centru a debutat cu un Atelier de Tatreez coordonat de Jamileh, unde participanții au putut admira broderiile tradiționale realizate pe parcursul anului și și-au creat propriile semne de carte în stil kuffeya. Ulterior, publicul a putut vizita o Expoziție ghidată despre Nakba – cu tururi în limbile română, rusă, engleză și arabă – care a explicat rădăcinile istorice ale crizei actuale. Ziua s-a încheiat cu o sesiune informativă BDS (Boicot, Dezinvestire, Sancțiuni) în context local și cu un prânz comunitar cu mâncare tradițională palestiniană.

Pe 15 mai, în cadrul festivalului de film Cinemai de la Cineplex Loteanu, a avut loc prima proiecție pe ecran mare a unui film palestinian în țara noastră: Palestine 36”, regizat de Annemarie Jacir, rulat în fața unei săli pline. Din dorința de a extinde acest dialog important despre memorie și rezistență, pe 21 mai am repetat proiecția filmului în format restrâns, chiar în incinta Centrului Comunitar 151, urmată de o discuție profundă alături de jurnalista Olga Vîrlan și curatoarea Diana Munteanu.

Peste 100 de voci în stradă: Marșul pașnic și provocările din spațiul public

Punctul culminant al manifestațiilor a avut loc pe 17 mai, când peste 100 de persoane s-au alăturat Marșului de Solidaritate organizat de inițiativa Moldova pentru Palestina. Manifestația a pornit din fața Parlamentului Republicii Moldova și a continuat pe artera principală a capitalei, având opriri strategice la Ambasada SUA și Ministerul Afacerilor Externe. Participanții au citit apeluri publice privind criza umanitară din Gaza, subliniind obligațiile țării noastre conform dreptului internațional și criticând extinderea relațiilor diplomatice și comerciale cu statul Israel în plin context de genocid.

Deși marșul a fost un act pașnic de exprimare civică, organizatorii s-au confruntat cu bariere administrative și de securitate. Cu doar două ore înainte de start, Primăria Chișinău a încercat să blocheze evenimentul invocând o dispoziție nepublicată oficial, fapt considerat o tentativă de limitare a dreptului la întrunire pașnică. Mai mult, în timpul deplasării, doi participanți au fost agresați fizic și verbal de un contra-protestatar, fără ca forțele de ordine prezente să intervină corespunzător pentru a documenta agresiunea.

În ciuda acestor provocări, evenimentele au demonstrat că spiritul civic nu poate fi redus la tăcere. Echipa Laolaltă mulțumește tuturor celor care au fost alături de noi, reafirmat faptul că apărarea drepturilor omului este o datorie universală care ne privește pe toți, oriunde ne-am afla.